Omologarea studiilor în Spania

Cîteva note și detalii

Ministerul Educației din Spania oferă toate informațiile necesare pe propriul site, într-o formă clară și foarte bine organizată:

http://www.mecd.gob.es/servicios-al-ciudadano-mecd/catalogo/educacion/gestion-titulos

În principiu, căutăm pe pagina web a ministerului: Servicios al ciudadano – Educación – Gestión de títulos: expedición, acreditación, homologación, equivalencia, reconocimiento y convalidación.

De aici se descarcă toate formularele necesare: formularul de cerere, adeverința de înscriere condiționată, formularul de taxă. Formularele fie se completează online și apoi se printează, fie se descarcă „în alb” și se completează de mînă. Sunt acceptate ambele variante.

Intotdeauna, la orice registratură, prezentăm cîte două exemplare de cerere: unul rămîne la dosar, celălalt primește număr de înregistrare și ni-l păstrăm. Bunăoară, putem completa cererea, o semnăm și apoi îi facem o fotocopie.

Formularul de taxă se printează din capul locului în trei exemplare: unul pentru solicitant, altul pentru administrație și al treilea rămîne la banca unde facem plata. Formularul de taxă este generat cu un cod unic și de aceea nu se poate copia: dacă e nevoie, trebuie descărcat altul.

Este foarte important să precizăm corect CE CEREM.

Este foarte important să precizăm corect CE CEREM. Dacă nu ne lămurim ce nivel ne corespunde, putem să ne adresăm direct serviciului ministerului, pus special la dispoziția cetățenilor. În Madrid: pentru studii universitare în strada Los Madrazo 15, iar pentru bacalaureat și nivele inferioare sau școli profesionale, în strada García de Paredes 65. Sau la Consejería de Educación din comunitatea autonomă în care locuim.

Fiecare dosar este analizat separat și independent de alte cereri. În principiu, omologarea presupune compararea programei de învățămînt din România pentru un anume profil cu programa din Spania pentru profilul echivalent. Atunci cînd se constată că cele două programe nu se suprapun întru totul, ministerul poate impune absolvirea unor cursuri și trecerea unor examene de diferență.

Dacă se dorește omologarea cu drepturi profesionale, este posibil să se impună cursuri și examene de diferență. Altfel, se poate solicita omologarea academică la nivel de licență, care nu conferă drepturi profesionale, dar permite prezentarea la alte examene sau locuri de muncă pentru care se cere acest nivel de studii.

Este obligatoriu să se prezinte diploma de absolvire împreună cu foaia matricolă, chiar și pentru omologarea studiilor de bacalaureat sau pentru convalidarea studiile întrerupte. Pentru studiile universitare, prezentarea Programei analitice este opțională, dar recomandabilă atunci cînd studiile au fost absolvite cu mult timp în urmă (în anii `90, de exemplu) și se dorește omologarea cu toate drepturile profesionale. Este foarte posibil ca, în acest din urmă caz, ministerul să ne solicite și acreditarea experienței profesionale. Programa analitică va fi însoțită de traducerea simplă în spaniolă.

Întotdeauna diploma și foaia matricolă vor fi însoțite de traducerile oficiale în spaniolă. Dacă nu vrem să facem traducerile prin Consulat, recomandabilă este o traducere jurada. De altfel, ministerul de multe ori refuză să admită traducerile făcute în România. Problema este că refuzul nu este imediat (la registratură nu se verifică actele din dosar decît pentru colaționarea cópiilor), ci, după niște luni de zile, primim o scrisoare prin care ni se cere prezentarea traducerilor adecvate.

Întotdeauna prezentăm la registratură originalele (diplomă, foaie matricolă, traduceri) împreună cu copiile xerox. Cópiile vor fi colaționate și legalizate pentru uz intern administrativ, după cum am detaliat aici.

Pentru documentele de studii din România, NU se cere ca acestea să fie legalizate cu Apostila de la Haga.

În ultimii ani, a apărut în România o „adeverință de acreditare a autenticității diplomei”. Nu este nevoie să o traducem și să o anexăm la dosar.  Poate nu e de prisos să spunem că o astfel de adeverință este redundantă, iar în alte țări decît România nici măcar nu se înțelege de ce ar fi nevoie de ea. Însăși existența acestei adeverințe lasă să se înțeleagă că unele diplome ar fi „mai adevărate” decît altele. Dacă o universitate eliberează o diplomă, se presupune că este autentică: de ce ar mai fi nevoie de o adeverință care să certifice autenticitatea unei diplome?!?

Una dintre reformele din România permite terminarea liceului fără examenul de bacalaureat. Ce e de făcut?

Una dintre reformele din România permite terminarea liceului fără examenul de bacalaureat. Absolventul primește doar o diplomă de absolvire a liceului. Ideea este că, fără să fi trecut examenul de bacalaureat, este imposibilă omologarea studiilor la nivel de bacalaureat, chiar dacă solicitantul a urmat cei patru ani de liceu. Omologarea se va face la nivelul imediat inferior (10 clase, corespondent cu ESO, în Spania).

Omologarea la nivel de 10 clase permite continuarea studiilor pentru obținerea bacalaureatului. În acest caz, după finalizarea procedurii de omologare, putem să cerem informații la Consejería de Educación din Comunitatea în care locuim. Pentru Comunitatea Madrid, mergem la biroul din Gran Vía 20 sau pe net la www.madrid.org. Aici cerem informații despre centrele de învățămînt unde putem urma aceste cursuri. Altă variantă este continuarea cu studii de formare profesională, pe diferite specializări, iar informațiile le obținem în același loc. Persoanele care au abandonat școala prematur, pot solicita echivalarea anilor de școală pe care i-au făcut (se prezintă diploma sau certificatul de absolvire și neapărat foaia matricolă), iar apoi își pot continua studiile, pînă la nivelul la care doresc.

Mai complicată este omologarea studiilor de la școala profesională din România. În general, se face omologarea la nivel de ESO, cu posibilitatea continuării studiilor. Recunoașterea profesională prin omologare implică acreditarea experienței profesionale continue în meseria menționată pe diploma de absolvire. Similar se întîmplă cu școala postliceală.

Continuă să citești cum stau lucrurile cu recunoașterea profesională.

110 gânduri despre „Omologarea studiilor în Spania”

  1. Vreau sa fac postliceala de asistent medical generalist durata 3 ani cu diploma recunoscuta in UE. As Dori sa stiu exact in spania se numeste ciclo formativo de grado superior?? Si daca e asa pot sa muncesc ca si enfermera sau auxiliar de enfermeria? Multumesc

    Apreciază

    1. In Spania, este o mare diferenta intre asistent medical generalist (enfermera) si infirmiera (auxiliar de enfermería).

      In Spania, lucrurile stau asa: Diploma de asistent medical generalist de la scoala sanitara POSTLICEALA permite doar o omologare la nivel de infirmiera, chiar daca in Romania toti vor spune ca este „recunoscuta in UE”. Omologarea la nivel de asistent medical se poate face doar impreuna cu experienta profesionala continua in serviciu cu toate atributiile de minim 5 ani. Evident, in Romania, pentru ca in Spania nu te poti angaja pe acest post daca nu ai diploma omologata cu toate drepturile profesionale.

      Teoretic, exista posibilitatea de a solicita recunoastere profesionala prin Ministerul Sanatatii din Spania. In practica, foarte putine persoane au reusit pentru ca, fiind foarte multe solicitari, ministerul nu are posibilitatea sa dispuna perioade de practica supervizata si atunci dispune examen. Este un examen grila pe care foarte putine persoane din Romania l-au trecut. De asemenea, procedura este foarte lunga, dureaza mai multi ani, cu rezultate incerte.

      Bineinteles, diploma de la scoala sanitara postliceala din Romania poate fi omologata direct la nivel de infirmiera, cum spuneam mai sus, daca omul se multumeste cu asta. Viata profesionala insa este foarte lunga si conteaza si ce facem la serviciu si ce salariu primim.

      Motivul principal al acestor nepotriviri este faptul ca, in Spania, pentru a fi asistent medical generalist (enfermera) trebuie sa fi absolvit o scoala de nivel universitar („diplomadura”, in acest caz), iar scolile postliceale cu profil sanitar din Romania nu au nivel universitar. Stiu ca s-au infiintat deja in Romania scoli de formare profesionala in acest domeniu, SCOLI CARE AU GRAD UNIVERSITAR, si le recomand doar pe acestea. Daca se doreste omologarea ca „enfermera” si nu ca „auxiliar de enfermería”.

      Apreciază

      1. Bună as vrea sa îmi omologhez diploma de kinetoterapeut pot lucra acolo în Spania o vor omologa? Detalii te rog!

        Apreciază

      2. Buna ziua.Mi-ați putea spune va rog, despre ce scoli de formare profesionala care au grad univetsitar este vorba? Mi-ati putea indica, câteva…Ma intereseaza subiectul, am cautat pe net dar nu am gasit nimic exact!

        Va multumesc!

        Apreciază

  2. Buna ,Anca !As vrea sa te intreb daca pot prezenta diploma de bacalaureat fara foaia matrícola??Nu o am deloc.Adica ar trebui sa merg la scoala dupa ea si dureaza mult.Multumesc anticipat pt raspuns!

    Apreciază

    1. Buna… Pe diplomele din ultimii ani, mediile generale din cei 4 ani de liceu nu mai sunt trecute, figureaza doar notele de la examenul de bacalaureat. In acest caz, prezentarea foii matricole este obligatorie.
      Pe diplomele de bacalaureat ceva mai vechi, pe spate, erau trecute mediile generale din cei patru ani de liceu, pe linga notele de la examenul de bacalaureat. Daca se prezinta diploma asa, fara foaia matricola, ministerul face omologarea, insa media generala de bacalaureat este 5 (cinci), chiar daca mediile de absolvire nu au fost 5. Mai nou, am vazut ca ministerul iti trimite o scrisoare si te intreaba daca esti de acord sa treaca nota 5. Totusi, daca persoana in cauza doreste sa se prezinte la vreun examen sau curs de formare profesionala, nota 5 de la bacalaureat conteaza. In unele cazuri, admiterea la aceste cursuri se face in functie de nota de la bac.
      Tot asa se intimpla in cazul absolventilor de scoala profesionala, cind pe diplome sunt trecute doar mediile din ultimii 2 ani. Regulamentul de omologare cere ca media sa se faca pentru ultimii 4 ani de scoala, altfel se trece nota 5 de absolvire.
      Prin urmare, e alegerea ta.

      Apreciază

      1. Buna ziua.As dori sa te intreb daca ma poti ajuta cu ceva lamuriri.Am absolvit un liceu economic ,dar nu am dat bacul.Detin foaia matricola cu mediile din cei 4 ani de liceu si un atestat de comerciant merceolog.Mi se omologheaza ceva sau doar ESO? Multumesc anticipat.

        Apreciază

      2. Consulatul seteaza un calendar de programari pina la o anumita data. Daca va apare un mesaj in acest sens, trebuie sa reveniti pina gasiti un spatiu liber. De obicei, pina cind se redeschide o noua perioada de calendar disponibil.

        Apreciază

  3. Buna , Ancaa! Am 19 ani si sunt de 7 luni in Spania, am terminat o scoala profesionala de 3 ani, cu profilul ,,Lucrator hotelier ,, incepusem primul an de seral dar a trebuit sa vin in Spania si am pierdut anul. Acum as vreaa sa continuii aici studiile , daar nu prea stiu bine limba si nu stiu unde se tin cursuri de invaatare spaniola. Am 2 diplome de absolvire si un document in care scrie ,, Supliment descriptiv Europass,, Titlul certificatului , Lucrator Hotelier . As vrea si eu sa stiu unde se fac cursuri de spaniola in apropierea Madridului , daca ai putea saa imi spui te rog . Multumesc !

    Apreciază

    1. Buna… Pentru cursuri de limba spaniola, poti sa mergi la Escuela Oficial de Idiomas (EOI). Au diferite sedii in Madrid. E drept, nu spui exact unde esti, dar oriunde ai fi trebuie sa existe cursuri de limba spaniola pentru straini. La fel poti cauta pe pagina Institutului Cervantes din Spania care sunt centrele unde se organizeaza astfel de cursuri cu girul Institutului: https://www.cervantes.es/lengua_y_ensenanza/portales_espanol/espanol_en_espana.htm
      In ceea ce priveste partea profesionala, poti face omologarea sau convalidarea partiala a studiilor. Poti sa-ti continui aici bacalaureatul, daca nu ai terminat in RO. Nu stiu sa se faca recunoastere profesionala pentru diploma de lucrator hotelier. Daca vrei omologarea acestei diplome, sigur iti trebuie diploma si foaia matricola, planul de studii cu numarul de ore de la fiecare disciplina, acreditarea practicii etc.

      Apreciază

      1. Buna ziua!!pentru a omologa diploma de scoala profesionala pe care e trecut pe verso media generala pe fiecare an in parte(3 ani) si media de absolvire a examenului …as mai avea nevoie aparte de foaie matricola;?Si daca diploma e tradusa in Romania ar fi valabila?Va multumesc anticipat

        Apreciază

      2. Ministerul Educatiei din Spania are nevoie de ultimii 4 ani de studii pentru a face omologarea. In plus, se tine seama de disciplinele studiate. Deci da, e nevoie de foaia matricola. Tot Ministerul cere ca traducerile sa fie facute in Spania de un „traductor jurado”. Puteti sa-mi scrieti pe privat pentru traduceri si mai multe detalii.

        Apreciază

  4. Buna Anca! Trebuie sa/mi omologhez diploma de bacalaureat pentru un curs de vigilante de seguridad dar nu am foaia matricola.Am absolvit liceul in 1987.Am citit intr/un comentariu anterior ca ar fi posibil.Ce spui,sa incerc? Multumesc foarte mult

    Apreciază

  5. Buna! Am cursat scoala profesionala de eletronica timp de 3 ani si jumatate, am diploma cu mediile pe fiecare an si nota finala de examen pe verso. As dori sa stiu echivalenta cu studiile din Spania, este similar unui FP MEDIO sau FP SUPERIOR?Multumesc mult!

    Apreciază

    1. Pentru a obtine omologarea scolii profesionale, trebuie sa aveti un document cu planul de invatamint, numarul de ore la fiecare disciplina, numarul de ore de practica si in ce a constat aceasta.
      FP medio este o formare profesionala dupa absolvirea ESO.
      FP superior se face dupa absolvirea liceului (dupa bacalaureatul din Spania).

      Apreciază

      1. Buna ziua ,sunt in trámite pt a omologa/echivala studii de scoala profesionala frizer/coafor-manichiura /pedichiura .Am depósito tot mai putin planilla de invatamant .Scoala spune ca ei nu eliberaza altceva decat diploma si foaia matricola .Ce pot sa fac ? Multumesc pt raspuns .

        Apreciază

      2. Din păcate, nu se poate face nimic. De aceea este foarte greu, dacă nu imposibil de omologat școala profesională ca FP. Pentru că se cer documente pe care școlile din România nu sunt pregătite să le elibereze, de exemplu planul de învățămînt sau planurile de practică. Singurul lucru care se poate face este sa omologați ca ESO (educación secundaria obligatoria), lucru care v-ar permite să vă înscrieți la cursuri de FP în Spania.

        Apreciază

      3. Acum vad ca corectorul a scris ce a vrut ,am vrut sa scriu ca „am depus tot,mai putin planul de invatamant si certificat de práctica. Multumesc frumos pt raspuns, pt ca chiar daca mi-a dat toate lucrurile peste cap (vreau sa continui sa studiez) nu mai pierd timp si bani pt a-mi bate capul .Am sa caut alta alternativa. Va multumesc.

        Apreciază

      4. Alternativa ar fi sa renunti la aceasta cerere si sa soliciti omologare ca ESO. Dupa aceea, vei putea continua cu alte studii, sa finalizezi bacalaureatul sau sa faci cursuri de FP.

        Apreciază

  6. Bună, dacă am foaia matricola de liceu teoretic IX-XI (deci nu complet), ce aș putea face? Pot echivala studiile cu Eso? Pot continua liceul aici?

    Apreciază

    1. Buna… Da, puteti cere omologarea la ESO. Dar ar fi mai bine sa solicitati omologarea la nivel de Primero de Bachillerato ca sa va puteti continua studiile si sa obtineti diploma de bacalaureat. Exista unitati de invatamint speciale, puteti gasi lista la Delegación de Educación de la Comunidad. Tot acolo se depune si cererea respectiva.

      Apreciază

  7. Bună seara sunt Mioara Munteanu Am 10 clase dar numai am diploma am o singură adiverentă mi sa spus sa o omologare vă rog frumos să mă îndrumați cum pot face . Vă multumesc frumos.

    Apreciază

    1. Pentru omologarea ESO aveti nevoie de diploma si foaia matricola.
      Daca aveti doar o adeverinta de absolvire, o puteti prezenta asa, insa trebuie sa anexati si foaia matricola cu notele din ultimii 4 ani de studii pe care i-ati facut. Poate fi foaia matricola de la liceu plus cea din scoala generala, de exemplu.
      Traducerile vi le pot face eu avind in vedere ca la minister trebuie prezentate traducerile oficiale din Spania (traducciones juradas).

      Apreciază

  8. Bună ziua,numele meu este Madalina Duta !Doresc sa fac un curs de auxiliar de farmacia ,pentru a face îmi trebuie diploma de bacalaureat.O am tradusă si cum trebuie sa fac pentru a o omologa( este tradusa in România )?Locuiesc in Marbella ,unde as putea sa o fac,multumesc frumos.

    Apreciază

  9. Buna ziua. Vreau sa omologhez diploma de bacalaureat,am foaia matricola plus un atestat de contabil-statistician,am teminat liceu economic,finante- contabilitate.Imi iau in considerare si atestatul in procesul de omologare? Ma gandesc sa nu cheltui bani pentru traducere.Este posibil sa imi omologheze la un nivel FP superior? Am mai citit ca nu este nevoie apostilarea documentelor,sa inteleg ca este suficienta traducerea legalizata?In mom de fata sunt blocata la pasul de avizare la Inspectoratul judetean pe baza adeverintei de autentificare de la liceu.Chiar este nevoie de atatea documente?
    Multumesc.

    Apreciat de 1 persoană

    1. Teoretic, ar exista posibilitatea de omologare la nivel de FP superior. Trebuie avut în vedere faptul că este vorba de drepturi profesionale, nu doar academice. Practic, ar trebui sa prezentati următoarele:
      – Foaie matricolă care să conțină disciplinele (legate strict de pregătirea profesională) urmate pentru obținerea acestui atestat, cu menționarea numărului de ore de curs și a notelor obținute, precum și descrierea programei școlare.
      – În cazul în care ați făcut practică drept cerință obligatorie pentru obținerea atestatului, trebuie sa prezentați un document din care să rezulte durata acestei perioade de practică și descrierea detaliată a activităților desfășurate.
      – Dacă aveți experiență profesională în domeniu (în afara practicii necesare pentru obținerea atestatului), prezentați documente care să ateste descrierea detaliată a activităților desfășurate, durata și perioadele în care ați lucrat.
      – Dacă ați urmat cursuri de pregătire profesională teoretică și practică în domeniu, trebuie prezentate documente din care să rezulte conținutul și obiectivele acestor cursuri, numărul de ore de curs/practică și perioadele respective.

      Problema este că școlile din România nu sunt pregătite să elibereze astfel de documente.

      Sigur că atestatul obținut la absolvirea liceului este un document care vă poate ajuta la CV, mai ales dacă doriți să activați în domeniu. Totuși, în acest caz, eu v-aș sfătui să faceți cursuri de pregătire profesională în Spania, în domeniul care vă interesează. În acest fel obțineți o diplomă recunoscută, actualizarea cunoștințelor profesionale, contactul direct cu mediul profesional local și, mai ales, cunoștințe privind programele de calculator folosite în Spania în finanțe și contabilitate.

      Pentru omologarea diplomei de bacalaureat, este nevoie să prezentați diploma și foaia matricolă de la liceu. Este o omologare academică, nicidecum profesională, dar care vă permite accesul la alte cursuri de formare profesională.

      În legătură cu apostilarea acestor documente, de mai mulți ani nu se mai cere să fie legalizate cu apostila de La Haga. Aveți nevoie doar de traducerea oficială (traducción jurada), pentru care vă stăm la dispoziție.

      Apreciază

  10. Buna ziua. Situatia mea e total opusa a celor de mai sus, dar as dori, daca se poate, sa fac si eu o intrebare.
    Eu am studiat in Spania, am terminat Bachillerato si un Grado Superior. Ce posibilitati de omologare am in Romania?
    Sau, puteti sa imi spuneti un site unde sa consult aceste lucruri?
    Va multumes.

    Apreciază

  11. Buna ziua, am rugamintea sa ma sfatuiti ce pasi sa urmez pentru omologarea studiilor in conditiile in care dupa aproape doi ani de la depunerea dosarului Ministerio de Educacion imi raspunde astfel;
    „Declarar la equivalencia del título de Licentiat în Litere specializarea
    Limba si Literatura Franceza-Limba si Literatura Româna, obtenido en Universitatea
    din Bacau (Rumanía), por Da. E-M M, nacida el …. de
    …….. de 19…., de nacionalidad rumana, al nivel académico de Grado en la
    rama de conocimiento de Artes y Humanidades en el campo específico de Idiomas.
    En su virtud, esta Subdirección General de Títulos y Ordenación,
    Seguimiento y Gestión de las Enseñanzas Universitarias expide el presente
    certificado, que acredita los efectos de dicha equivalencia desde su fecha de
    expedición.
    Esta declaración de equivalencia no supone la habilitación para el ejercicio
    de ninguna de las profesiones reguladas incluidas en el Anexo I del Real Decreto
    967/2014, de 21 de noviembre.
    Multumesc

    Apreciază

    1. Felicitari!
      Nu aveti nimic de facut. Doar sa obtineti EL CREDENCIAL adica documentul in care scrie negru pe alb ca studiile sunt omologate. In celalalt material despre omologarea studiilor (https://ancanitulescu.wordpress.com/2019/06/26/diferentele-si-asemanarile-dintre-omologarea-si-equivalarea-studiilor-universitare/) explic diferentele dintre homologación si equivalencia. Anexa pe care ei o mentioneaza in scrisoare se refera la profesiile de medic, farmacist, inginer, arhitect etc. Nu intrati oricum aici.

      Apreciază

  12. Multumesc pentru raspunsul prompt!
    Mi-ati luat o piatra de pe suflet. Credeam ca acest „cosmar” al diplomelor nu se mai termina.
    O seara frumoasa !

    Apreciază

  13. Buna ziua! Fratele meu urmează să revină în țară după 15 ani de locuit în Spania. El spune că ar avea terminate studiile liceale în Spania.. Cum se pot omologa studiile din Spania pentru a fi recunoscute în România? Mulțumesc.

    Apreciază

    1. Mai intii trebuie ca actele de studii sa fie apostilate in Spania. Ma refer la diploma de absolvire sau de bacalaureat si foaia matricola (certificación académica). Eu as apostila toate documentele de studii. Dupa aceea, se merge la Ministerul Educatiei din RO, mai exact la centrul pentru recunoasterea si echivalarea studiilor. Acolo se face treaba. Si tot acolo afli ce documente trebuie prezentate.

      Apreciază

  14. Am facut un curs profesional in Spania de organizador y gestión de almacén, am bacalaureatul in tara,l-am omologat in Spania sí am facut acest curs subvenţionat de Uniunea Europeana,vreau sa stiu daca e valabilá in Romania???Profesora mi-a garantat ca e valabil in toata Europa!

    Apreciază

  15. Buna ziua am si eu o intrebare. Recent mam intors in romania cu diploma de Grado medio FP absolvita in Spania valencia . Mi sa spus de la ministerul educatie ca mi se echivaleaza doar nivel 10 clase si ca trebuie sa intru in romania la liceu din 11a sa pot sa ajung la un momendat sa dau bacul. Mam gandit ca mai bine sa ma intorc in Spania sa termin FP grado superior ca sa echivaleze ca 12 clase ( din cate am inteles de la ministerul educatiei) dar dupa? Daca ma intorc in romania cu FP grado superior mai trebuie sa dau bacul sau se face medie de la ultimi 2 ani de Superior si acela este considerat BAC? Chiar as dori indrumare in ce sa fac pentru ca eu am plecat de la varsta de 7 ani din romania si nu cred ca as fi capabila sa dau bacul in romania ne invatand nici o data in tara. Dvs cum puteti sa ma indrumati?

    Apreciază

    1. Buna ziua, Andreea… Conteaza ceea ce spune ministerul educatiei din RO. Nu stiu daca se echivaleaza in Romania FP grado superior cu bacalaureatul. Eu as face aici bacalaureatul, ca sa merg la sigur, cum se spune. Chiar daca am sti sigur ca FP grado superior este (teoretic) echivalent cu BAC, trebuie sa fi aflat chestia asta si ultimul functionar de la minister. Altfel, daca ei nu stiu, vor spune ca nu se poate. De-aia zic, trebuie mers la sigur. Daca pe diploma ta va scrie bacalaureat, asa se va echivala in RO.

      Apreciază

      1. Va multumesc foarte mult pentru raspunsul asa de rapid. Incerc de 2 saptamani sa vorbesc cu ministerul educatiei dar ma trec dintr-o parte in alta si chiar nu inteleg nimic. O zi frumoasa va doresc

        Apreciază

  16. hola,estoy estudindo Tecnico Auxiliar de Enfermeria Grado Medio,queria saber si con este titulo podre trabajar en Rumania

    Apreciază

  17. Buna ziua, as avea si eu o interebare.Fac cursul de tecnico auxiliar de enfermeria,si as vrea sa stiu daca e recunoscut in Romania si daca da,ca ce pot sa lucrez

    Apreciază

    1. Buna ziua… trebuie facuta o omologare in RO (la ministerul educatiei), nu cred ca o sa vi-l recunoasca automat. Varianta 2 este sa intrebati si la Ministerul Sanatatii daca se poate face recunoastere profesionala.

      Apreciază

    1. In principiu, se face omologarea diplomei de 10 clase. Asta inseamna ESO. Dupa asta, fiecare Comunidad are o lista cu scoli pentru adulti, unde te poti inscrie ca sa-ti continui studiile. Aceste centre depind de Consejería de Educación din fiecare Comunidad Autónoma. In Madrid, poti sa te informezi in Gran Vía 20 (Información y Atención al Ciudadano).

      Apreciază

  18. Bună dacă nu am Bacul luat și as dorii sa continui studiile în Spania ce as putea face cu foaia matricola as putea continua sa dau Bacul acolo sau nu și exista sc postliceale ca la noi în România?

    Apreciază

    1. Buna ziua… da, se pot continua studiile ca sa obtineti diploma de bacalaureat. Intii se face convalidarea studiilor facute. Exista o lista de unitati de invatamint pentru adulti, trebuie sa intrebati la Consejería de Educación din comunitatea dvs. De asemenea exista scoli profesionale de diferite grade.

      Apreciază

  19. Buna ziua ! sunt asist med generalist cu diploma echivalata in Belgia,11 de vechime in dializa; intrebarea mea este daca pentru echivalarea in Spania ma ajuta echivalarea din Belgia,plus specializarea in diabetologie recunoscuta de Min sanatatii ,sau trebuie sa depun aceleasi acte ca cei din Romania; precizez ca am terminat in 2010 si nu am acel curs suplimentar de „valorificare” sau cum ii spune. In Belgia nu este necesar si am o echivalare A2 asistent generalist de spital cu care pot lucra aproape in orice unitate (fara urgente ,terapie intensiva ).
    Va multumesc

    Apreciază

    1. Va este de folos recunoasterea profesioanala (RP) obtinuta in Belgia. Pe linga lista de documente care sunt necesare ptr RP, trebuie sa atasati documente (cartea de munca sau echivalent) din Belgia care sa ateste experienta profesionala. Plus un certificate of good standing din Belgia, mai ales daca nu puteti obtine unul din Romania.

      Apreciază

      1. Daca ati facut cursuri de formare profesionala sau de specializare, evident trebuie sa le anexati la cerere. Orice demonstreaza ca ati lucrat continuu in domeniu (se cer minim 3 ani de experienta in alt stat membru UE).

        Apreciază

      2. multumesc pentru raspuns ,”certificat of good standing” este un fel de cazier judiciar?

        Apreciază

      3. Nu. Este un certificat de probitate profesionala, se elibereaza de catre colegiul profesional. Practic se adevereste ca nu aveti sanctiuni profesionale.

        Apreciază

      4. Bună ziua,as dori sa știu cum se echivalează ESO din Spania pt a putea face un curs de manager transport printr o școală de șoferi din Romania.
        Va mulțumesc

        Apreciază

  20. Buna ziua . Am și eu câteva întrebări . Eu am fost exmatriculata in clasa a XII -a , deci , nu am terminat liceul și nu am diploma de absolvire de X clase . Eu am făcut parte de ultima generație care a dat treapta a doua . Am doar foaia matricolă .As vrea sa știu dacă pot convalida studiile doar cu foaia matricolă si a ce nivel corespunde in Spania . Cum ar trebui sa procedez ptr convalidare ? Va mulțumesc anticipat pentru răspuns .

    Apreciază

  21. Buna , sunt Marielena sunt in clasa a 12 a dupa terminarea examenelor de bacalaoreat as dori sa merg la facultate in valencia . Oare stiti care sunt pasii de urmat pr langa omologarea studiilor ?

    Apreciază

    1. Da, ne putem ocupa de dosarul de omologare a studiilor. Daca vreti sa va inscrieti la facultate, trebuie sa intrebati la acea universitate care sunt conditiile de admitere. E posibil sa nu va ceara omologarea prealabila.

      Apreciază

  22. Buna!!As avea si eu o intrebare!!Cum se poate omologa certificatul scolii facute un Romania??Eu al terminar cele 8 clase si am facut o scoala profesionala!!Am diploma dar as vrea sa stiu cum se poate omologa certificatul celor 8 clase facute un Romania!!Am nevoie de el omologat ptr a ma presenta un Spania la opozitii ptr un post de munca in spital!!Va multumesc anticipat!!

    Apreciază

    1. Daca aveti 8 clase + scoala profesionala, puteti omologa ca ESO. Cu asta va puteti prezenta la oposiciones. Pentru omologare, trebuie sa aveti diploma/certificat de absolvire si foile matricole de la scoala generala si de la scoala profesionala. Daca nu le aveti, trebuie sa vorbiti la secretariatul celor doua scoli. O sa aveti nevoie de ele IN ORIGINAL, chiar daca dosarul se poate prezenta online.

      Apreciază

  23. Bună Ana. Vreau să legalizez diploma de 10 clase în Spania. Mi se cere apostilarea si traducerea diplomei. Nu stiu cum să procedez cu apostila. Multumesc!

    Apreciază

    1. De mai multi ani nu se mai cere ca documentele de studii sa fie apostilate. Se prezinta asa, fara apostila. E nevoie insa de traducerile JURADAS, facute de un traductor jurado din Spania.

      Apreciază

  24. Buna! Eu am facut 2 ani de Liceu in Romania ( si 1 an la Seral!Intrebarea mea este daca aici in Spania imi pot convalida sa am macar ESO!Multumesc frumos!

    Apreciază

  25. buna..as vrea te rog sa ma ajuti la o intrebare sunt in spania si as frea sa traduc diploma mea de 4 ani in comerciant cofertar patiser am terminat tot ..cum ar fi tradusa si omologata aici doar ca ESO sau si bachier

    Apreciază

    1. Daca ati facut cursul respectiv in afara unei scoli profesionale, adica daca este un curs doar de FP si nu face parte din programul academic oficial, nu se omologheaza. Se traduce si il folositi in CV ca atare.
      Daca ati facut scoala profesionala (dupa clasa a VIII-a sau dupa clasa a X-a), atunci se poate omologa la nivel de ESO. Dar este o omologare academica, nu profesionala.

      Apreciază

  26. buna ziua!in legatura cu omologarea studiilor din Romania in Spania,locuiesc in Spania-Catalunya mai exact si ma confrunt cu multe dificultati oentru a convalida studiile aici.Am depus diploma,foaia matricola si planul de studiu atat ale absolvirii scolii generale cat a ale scolii profesionale insa mi se mai cer urmatoarele:”programele descriptive ale disciplinelor pe care le-ați studiat, cu încărcătura orară pentru fiecare materie, ștampilate de centrul de predare.
    3. Certificatul universitar cu confirmarea explicită a care a fost exact programul de formare pe care l-ați studiat și aprobat și pentru care ați obținut diploma,sigilat de scoala.
    4. Documentație academică care acreditează stagiile preprofesionale (necesare pentru obținerea titlului profesional) în cadrul curriculum-ului acestora, cu specificarea locurilor în care s-au desfășurat, durata, sarcinile, funcțiile și activitățile desfasurate stampilate de centru.”La liceu insa mi-au spus ca nu imi pot elibera acest tip de documente.Nu stiu cui sa ma adresez si cum pot obtine toate acestea.?Am inceput aceste demersuri in 20.11.2020…Ma puteti indruma va rog?Va multumesc anticipat pentru raspuns.O zi buna!

    Apreciază

    1. Vi se cer toate aceste documente pentru ca ati solicitat omologarea scolii profesionale ca FP. Probabil ca doreati doar omologarea ca ESO. Documentele despre care vorbiti, in practica, sunt imposibil de obtinut din RO pentru ca scolile din RO nu sunt pregatite sa le puna la dispozitia elevilor, nu mai zic de fostii elevi din promotii mai indepartate in timp. De aceea, scoala profesionala NU se poate omologa ca FP.
      Ce puteti face este sa faceti alta cerere prin care sa solicitati omologarea ca ESO (educación secundaria obligatoria). Dupa aceea, puteti sa faceti alt curs de FP sau sa va continuati studiile si sa obtineti BACHILLERATO. Pentru continuarea studiilor, trebuie sa intrebati la Delegación de Educación din comunitatea autonoma in care locuiti.

      Apreciază

  27. Buna Ana ,am urmat cei 3 ani ai facultatii de psihologie in Romania dar nu mi-am dat licenta ,as putea sa imi dau licenta in Spania? De la facultad mi-au dar o adeverinta care acrediteaza cei 3 ani de facultate .Multumesc anticipar!

    Apreciază

    1. Da, poti continua studiile de psihologie in Spania. Trebuie sa mergi la o universitate si sa-ti spuna ei cum trebuie sa procedezi ca sa te inscrii la facultate pentru continuarea studiilor de psihologie. In realitate, o sa intrebi la mai multe universitati ca sa alegi varianta cea mai convenabila.

      Apreciază

  28. Buna ziua! Eu am terminat in 2021 postliceala sanitara Fundeni in România. Am lucrat 8 luni in domeniu, iar de câteva săptămâni m am mutat in Barcelona. Am toate documentele necesare cu mine, le am tradus aici pe teritoriul Barcelonei de un Traducator autorizat. Întrebarea mea este, mai trebuie si legalizate? Care sunt următorii pași pe care trebuie sa ii urmez mai departe, care este diferența dinte omologare si recunoaștere. Va Mulțumesc din suflet!🙏😘

    Apreciază

    1. Traducerile trebuie sa fie facute de un TRADUCTOR JURADO, numit de MAEC (Ministerio de Asuntos Exteriores y Cooperación), nu de un traducator autorizat de Ministerul Justitie din Romania. Traducerile JURADAS nu au nevoie de nicio alta legalizare, daca sunt folosite in Spania. In legatura cu a doua intrebare, in acest blog exista un material care trateaza aceasta tema.

      Apreciază

  29. Buna ziua Dna Anca,
    Am diploma de Bacalaureat elibarata in anul 1991 de Liceul Teoretic Mihai Viteazul. Profilul Mecanic Masini si Utilaje, pe spatele diplomei in partea stanga sunt descrisi: cei patru ani de liceu cu anul scolar;, unitatea de invatamant; forma de invatamant (la zi); media generala /an; profilul ; – si in partea stanga situatia examenului de bacalaureat specifica: data sesiuni ; cele patru examene cu notele obtinute- plus proba practica – admis + nota generala de la cele patru examene;
    Am o intrebare daca ma puteti ajuta, pentru a omologa diploma stiind ca aici cele 12 clase se incadreaza in BACHILLERATO + EXAMENUL DE SELECTIVIDAD , dar specialitate de la profilul cursat in cazul meu MECANIC MASINI SI UTILAJE cum va fi omologat?
    Pentru a omologa aceasta diploma trebuie tradusa de un traducator autorizat, acest profil cum se incadreaza in (perfil ciencias)?
    Si care este foaia de matricola, am nevoie de ea pentru omologarea acestei diplome?
    Multumesc anticipat.
    Daniela M.

    Apreciază

    1. Diploma de bacalaureat se omologheaza ca BACHILLERATO si nu se face nicio referire la profilul profesional. Da, aveti nevoie de foaia matricola de la liceu: trebuie s-o cereti de la secretariatul liceului. Cind ati absolvit dumneavoastra, nu se elibera automat impreuna cu diploma. Pentru omologarea in Spania, se fac traduceri JURADAS. Ne puteam ocupa atit de traduceri cit si de formalitatile de omologare la minister.

      Apreciază

  30. Buna ziua , sunt in spania de 8 luni , in Romania eram in clasa a 10-a , respetiv Scoala Profesionala (11 clase ) diploma de 10 , in al 2-lea Semestru am venit aici in Spania , unde am invatat in gradul 4ESO , in decursul de 6 luni am invatat limba si am reusit sa trec clasa , acum intrebarea este urmatoarea , credeti ca Diploma de 4ESO imi va fi echivalenta cu `10 clase de romania si pot lua diploma direct , sau trebuie sa raman inca 1 an in romania sa continui a 11 sa iau diploma , Multumesc frumos , chiar nu stiu unde sa mai intreb o zi frumoasa !

    Apreciază

  31. Buna ziua!Vreau sa scot titlul de transport in Spania,problema mea e ca am diploma de 10 clase cu profesia de „croitor incaltaminte”si nu stiu daca e egala cu un grad mediu sau doar ieso.Ma puteti lamuri va rog?Pentru titlu e necesar de la fp mediu in sus.Multumesc

    Apreciază

    1. Daca ati absolvit 10 clase (sau scoala profesionala), in Spania se omologheaza ca ESO. Trebuie sa aveti diploma omologata ca sa puteti sa va inscrieti la alte cursuri de formare profesionala in Spania.

      Apreciază

      1. Buna ziua si multumesc pentru raspunsul imediat primit.Totusi nu inteleg de ce sar incadra la studii obligatorii cind in época mea (anii 90) erau de 8 clase si nu de 10 cu o profesie examinata?Ma intereseaza omologarea,va rog frumos sa imi spuneti daca traducerea trebuie cu apostilla de la haga,se poate face prin consultaul din Madrid?

        Apreciază

      2. 10 clase = ESO, chiar daca in Romania erau obligatorii doar 8 clase pe vremea aceea. Conteaza citi ani sunt. Pentru omologare aveti nevoie de diploma de absolvire si de foaia matricola care sa cuprinda cel putin ultimii 4 ani studiati. Traducerile le puteti face la noi – ANA TRADUCCIONES. Nu se fac la consulat (consulatul nu are traducatori angajati). La contact aveti datele necesare.

        Apreciază

  32. Bună seara! Dacă eu am bacul luat in Spania, cu o media aritmetică de 5.68, dar media anilor este de 7.94, pentru ca media anilor contează un 60%, si in total la proba de acces pentru universitate(EBAU/BAC) e de 6,99, asta înseamnă că bacul e luat și în România și ca pot accesa la o universitate?

    Apreciază

    1. Buna ziua… Bacul nu este luat si in alta tara doar pentru ca este luat in Spania. Recunoasterea studiilor intr-o alta tara se face prin procesul de omologare/convalidare. In ceea ce priveste accesul la universitate, trebuie sa intrebi care sunt conditiile de intrare la acea universitate.

      Apreciază

  33. Buna,numele meu este Iulia si as dori sa va intreb pt omolagarea diplomei de licenta de economist cum ar trebui sa procedez ,si ce acte imi trebuiesc .

    Apreciază

  34. Buna ziua,
    Numele meu este Marina, si am absolvit liceul in Romania in 2011, dar nu am luat bacul. Si nu m-am prezentat la urmatoarea covocatorie, pt ca ma mutasem definitiv in Bcn. Cu diploma de atestat si diploma de 12 clase de liceu, fara diploma de Bac, pot accesa la gradul de psihologie en la UOC online?
    Multumesc frumos, salutari.

    Apreciază

  35. Buna ziua, as vrea sa fac scola posliceala in romania, am liceul fara bac luat, in romania se poate face fara bac, daca as vrea sa lucrez in spania de enfermera se poate homologa diploma fara bac? Multumesc frumos

    Apreciază

    1. Buna ziua…Diploma de la scoala postliceala de asistenta medicala este foarte dificil de omologat, daca nu imposibil, din simplul motiv ca scoala postliceala NU este de nivel universitar, in timp ce in Spania aceasta profesie se studiaza intr-o facultate. Se poate omologa doar daca veti avea si experienta profesionala (dupa absolvire) de cel putin 3-5 ani. Daca vreti sa aveti o diploma care se poate omologa, va recomand sa faceti scoala de asistenta medicala de nivel universitar (facultate), de pe linga universitatile de medicina.

      Apreciază

  36. Buna ziua. Am diploma de bacalaureat si diploma de asistent medical de la postliceala. Doresc sa ma inscriu la universitate in Spania. Intai trebuie sa imi omologhez studiile, dar nu stiu exact ce ar trebui sa omologhez. Ambele diplome? Si foile matricole imi sunt necesare atat de la postliceala (3 ani), cat si de la liceu? Din cate am inteles, diploma de asistent medical de postliceala se echivaleaza cu FP Grado Medio, ceea ce nu implica obligatoriu titlul de bacalaureat, nu? Merci!

    Apreciază

    1. Diploma de bacalaureat se omologheaza separat. E nevoie sa aveti diploma si foaia matricola de la liceu.
      In legatura cu scoala postliceala de asistent medical, depinde ce vreti sa faceti mai departe. Se poate omologa direct ca auxiliar de enfermería. Sau sa incercati sa faceti recunoastere profesionala ca asistent medical.
      Daca vreti sa mergeti la facultate: daca nu e pe profil Enfermería, trebuie omologata diploma de bacalaureat, iar daca doriti sa faceti Enfermería, trebuie convalidate studiile de la scoala postliceala la universitatea respectiva.
      Noi putem face toate traducerile necesare si, de asemenea, ne putem ocupa de formalitatile de omologare.

      Apreciază

  37. Buna ziua,

    Am terminat Universitatea din Bucuresti, licentiat in Stiinte Politice – Limba Engleza
    As trebui sa fac omologare(am vazut in anexa lor ca Licenciado exista aici, dar posibil sa insemne altceva decat licentiat?) sau echivalare? In viitorul apropiat o sa vreau sa fac demersuri pentru a deveni Gestor, si am citit ca accepta Stiinte Politice, pentru a nu urma din nou alt curs separat.
    Totusi intrebarea ar fi daca am nevoie de omologare sau echivalare.

    Multumesc mult anticipat!

    Apreciază

    1. Dupa omologare, ori faceti master habilitante ori examen de ingreso en el colegio de gestores administrativos. Ptr. acest examen, se pot face cursuri speciale de pregatire. E mai mult de vorbit, dati-mi un telefon la 910123451, derivat pe mobil.

      Apreciază

  38. Daca am scoala profesionala in romania si o omologuez in spania,din ce an de la eso pot continua studiile? 1.2 .3 Sau 4 de ESO?

    Apreciază

  39. Buna ziua
    Doresc sa studiez pentru un titlu de Tecnic superior de riscuri profesionale si ca rechizit am nevoie de ritlul de bacalaureat.Este un curs de doi ani care implica 2000 de ore.
    M-ati putea informa,va rog,daca ma pot matricula cu diploma de bacalaureat homologata sau e posibil sa imi ceara sa dau o echivalenta ca sa imi fie recunoscut titlul de bacalaureat?
    Multumesc anticipat!

    Apreciază

    1. Diploma omologata inseamna ca este recunoscuta de statul spaniol. E posibil sa te poti inscrie la cursul respectiv cu numitul volante de inscripción condicional, care se elibereaza in momentul in are depui cererea de omologare. Nu cred ca te poti inscrie daca nu ai studiile omologate, trebuie sa intrebi organizatorii acelui curs. Pentru omologare, e nevoie sa ai diploma de bacalaureat si foaia matricola de la liceu; aceste documente se traduc (traducción jurada) si se depune la registru un dosar cu toate actele care se cer.

      Apreciază

    1. Da, însă mai întîi trebuie să faceți omologarea studiilor. Dacă aveți bacalaureat, omologare como bachiller. Dacă ați absolvit liceul fără bacalaureat, se face omologare la 1º de Bachillerato.

      Apreciază

Lasă un comentariu